În ceasul venirii noastre pe lume nu ştim ce ne va rezerva viitorul. Până la o anumită vârstă deciziile le iau părinţii pentru noi. Individul îşi poate crea o viziune asupra viitorului său de abia după ce s-a pus pe picioarele lui, adică s-a realizat cumva. Fie că a învăţat o meserie pe care o va practica toată viaţa, fie că a absolvit o facultate şi va încerca să se autodepăşească tinzând spre studii academice mult mai înalte. Totuşi se naşte întrebarea; când începe bătrâneţea?
Mergând spre ziua de mâine, cu fiecare oră care trece înaintăm spre bătrâneţe. Dacă vom conştientiza din timp ce înseamnă asta, putem ajunge spre un apogeu al bătrâneţii cât mai înalt. La problemele bătrâneţii au încercat să răspundă chiar şi anticii. Cercetările în domeniu au continuat născându-se o ştiinţă; gerontologia, devenită ramură a medicinii care se ocupă cu studiul bătrâneţii sub diversele sale aspecte biologice şi sociale. Pornindu-se pe acest drum, s-au ivit alte întrebări în medicină, astfel a apărut geriatria, care se ocupă cu studiul bolilor bătrâneţii şi ale senilităţii, cu prevenirea şi tratamentul acestor boli.
În România cel mai cunoscut gerontolog a fost Ana ASLAN, născută la Brăila în 1 ianuarie 1897 – decedată la 20 mai1988 în Bucureşti, a înfiinţat în anul 1952, PENTRU PRIMA DATĂ ÎN LUME, Institutul de Gerontologie şi Geriatrie Bucureşti ca îi poarta numele, şi pe care l-a condus până la finalul vieţii. Ana ASLAN a reuşit ca după îndelungi cercetări să prezinte lumii în 1956, medicamentul Gerovital, care printr-o administrare judicioasă şi controlată, întârzie procesul de îmbătrânire.
Chiar dacă medicina şi sociologia au atras atenţia asupra importanţei mediului; familia şi societatea care pot influenţa benefic bătrâneţea, în realitate se face foarte puţin. Viaţa individului într-un cadru familial armonios tinde spre o bătrâneţe prelungită. Persoana, mai ales la vârste înaintate are nevoie de societate. Singurătatea îl va face mai vulnerabil şi nesigur, dispus la gesturi extreme, mai ales în cazul celor bolnavi. S-au văzut destule cazuri când persoane cu situaţii materiale destul de consistente, au preferat un final neaşteptat. Instituţiile statului cât şi cele ale societăţii civile, aici menţionez şi biserica, se mişcă foarte încet în acest domeniu al protecţiei bătrânilor. Se caută profitul cu prioritate şi cu orice preţ, şi numai după aceea se gândeşte despre OM. Statul până în prezent asigură o pensie, care reprezintă o răsplată a muncii persoanei, prestată în beneficiul întregii societăţi. Dar pensia este doar o sumă de bani, mai mică sau mai mare. De aici intervin alţi factori înconjurători ce ar trebui să dea de gândit nu numai guvernanţilor, ci şi fiecăruia dintre noi, ţinându-se cont de acea solidaritate umană.
Multitudinea situaţiilor prin care persoanei vârstnice îi poate fi influenţată viaţa, într-un fel sau altul, ducând la adunarea unei sume de ani pe care o dorim cât mai mare.
Viaţa de familie este unul din factorii care pot crea longevitate. După unii cercetători căsătoria este un deziderat care duce la o viaţă mai lungă datorită apariţiei copiilor, formându-se acel lanţ de generaţii. Procentul de longevivi în rândul celibatarilor este foarte scăzut, undeva sub 2%, diferenţa de 98% fiind evidentă.

 

Mihai Leonte